Bodor Pál sírkövére

2017. március 14. 11:47

Zöldi László
Médianapló
Ama szállóigével búcsúzom tőle, melyet A Hírlap című dunaújvárosi újságba írt 1994. április 21-én, és akár végrendeletnek is megteszi: „Tekerjetek szavaimba!”

„A mintegy háromezer szellemes mondatból hatvanhét kötődik Diurnushoz, Bodor Pál a válogatott csúcstartója. Az első a Magyar Nemzet 1989. november 1-i számában látott napvilágot, és illik e nekrológhoz: »Halottak napja csak addig lesz a Földön, míg vannak élők is.« Az utolsó pedig az Ellenszék.hu nevű portál digitális felületén jelent meg 2012. április 30-án, és időszerűsége aligha vitatható: »Szidják a diktátort, rossz az ízlése. Nem az a baj. De kötelezővé akarja tenni.« A közvélemény-formáló újságíró, közíró, szépíró, a glosszák mestere szellemileg nem tegnap este halt meg. Évek óta a felejtés betegségével küszködött, és gyöngyszemek már nem csöppenhettek ki a tollából.

Ez volna az a pillanat, amikor Pali szelíden csóválná a fejét, és azt javasolná, hogy az iménti képzavar helyett találjak ki valami mást. Csakhogy ebben a bénult helyzetben nem jut eszembe jobb hasonlat. Szerencsére válogathatok a jobbnál jobb mondatai közül. Ama szállóigével búcsúzom tőle, melyet A Hírlap című dunaújvárosi újságba írt 1994. április 21-én, és akár végrendeletnek is megteszi: »Tekerjetek szavaimba!«”

Az eredeti, teljes írást itt olvashatja el.

Összesen 26 komment

Jelenleg csak a hozzászólások egy kis részét látja.
Hozzászóláshoz és a további kommentek megtekintéséhez lépjen be, vagy regisztráljon!

A kommentek nem szerkesztett tartalmak, tartalmuk a szerzőjük álláspontját tükrözi.

Egy írónál elsősorban a munkáit kell nézni. Még emlékszem arra, amikor a Magyar Nemzetet miatta ( Diurnus ) vettem. Ha másban is benne volt azzal a lelkiismerete előtt kellett elszámolnia, a tárcái jók és hatásosak voltak.

packó 2017. március 14. 12:04
1
@packó
NEKEM NE MONDJA SENKI,HOGY A SECU A MAGYARORSZÁGRA KÖLTÖZÉSEKOR ELENGEDTE

válasz erre

"tekerjetek szavaimba"
"Tov. Bodor Pál:
Sînt membru al Comisiei de literatură pentru naţionalităţile conlocuitoare a Uniunii Scriitorilor. Această comisie, bucurîndu-se de toată atenţia Consiliului de conducere a Uniunii Scriitorilor, a acţionat cinstit, corect, regulat şi eficient ca scriitori aparţinînd naţionalităţilor conlocuitoare să se poată afirma şi - dacă îmi permiteţi să spun aşa - ei s-au simţit bine în această Uniune a scriitorilor, în sensul că au găsit o atmosferă colegială, deschisă de lucru, o atmosferă care a fost stimulativă pentru creaţia lor. Nu este loc să trec în revistă succesele acestei literaturi, dar într-o singură frază mă simt obligat să spun că în ultimii ani literatura maghiară, germană, sîrbă şi ale altor naţionalităţi conlocuitoare a dat realmente opere de mare valoare.
Aş dori să mă opresc în mod deosebit la două chestiuni. Noi discutăm aici despre relaţia dintre calitate şi climat. Există o relaţie care este perfect adevărată nu numai în legătură cu creaţia literară. Se ştie că şi pentru a crea o maşină, pentru a clădi un edificiu ai nevoie de o anumită stare de spirit, de un anumit climat deschis caracterizat prin calm şi efervescenţă. Pe parcursul intervenţiei mele veţi vedea de ce m-am referit la acest exemplu. În cadrul unor manifestări orale şi chiar în scris s-a pomenit de exclusivism, de netoleranţă, încercările de a reintroduce în circuit personalităţile şi idei de dreapta, fenomene de exaltare de anumită culoare, care prin timbrul şi unele etichete puse sînt tocmai cele împotriva cărora ridicîndu-mă am devenit comunist în timpul celui de-al doilea război mondial. Dar aceste manifestări nu conturbă numai viaţa şi activitatea scriitoricească, ele reprezintă tot atîtea atentate împotriva unităţii scriitorilor români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi. Din păcate aceste manifestări au ecou în gîndirea şi simţămintele oamenilor. Eu cred că aici se află problema pentru noi toţi, care ne simţim în principal datori şi răspunzători de educarea maselor. Desigur, mă refer în primul rînd la ecou în sensul respingerii acestor manifestări, pentru că datorită efectului unei munci politice imense desfăşurate de partidul nostru, în prezent, masa largă a cititorilor este caracterizată de maturitate politică, prin judecată politică şi deci există aceste manifestări de respingere a unor asemenea fenomene de genul celor amintite. Există un ecou uimit, de nedumerire, dar există şi un ecou de frică. Dar există şi un alt ecou - un ecou de condamnare a unor manifestări de alterare a calităţii literaturii noastre. Trebuie să vă spun drept că reacţii la aceste manifestări în mod legic se nasc şi manifestări similare în cadrul naţionalităţilor conlocuitoare. Pentru că idolatria, exclusivismul şi exaltarea naţională care se manifestă printre cuvinte şi cîte odată în cuvinte, pot duce la idolatrie, exclusivism şi exaltarea sentimentului naţional al maghiarilor din România. Dacă ne gîndim la faptul că în acest context această exaltare poate apela la etichete textuale defensive, această chestiune, după părerea mea, este şi mai demnă de toată atenţia noastră.
Eu vă relatez acest lucru pentru că sînt scriitor şi gazetar de 33 de ani şi numai în ultimele cinci luni am petrecut circa 120 de zile pe teren, din Ardeal, Timişoara şi pînă în secuime, trăind zile şi săptămîni în comune, vizitînd multe întreprinderi şi vă spun cinstit, cîte odată îmi este greu să mărturisesc acest lucru - poate îmi veţi spune că nu sînt suficient de patriot -, dar uneori am simţit spaimă la reacţiile existente faţă de manifestările despre care am vorbit. Acesta este un motiv în plus pentru care am cerut să vin în faţa dumneavoastră, pentru că am acest sentiment de răspundere pentru aceste decenii în care mi-am investit şi eu viaţa şi acestea mă fac să mă consider obligat să vă aduc în atenţie aceste probleme, pentru mine dureroase. Vreau să adaug că aceste manifestări se circumscriu în mod bizar în sufletul aceluiaşi grup de oameni şi nu este o identitate exactă cu ceea ce au spus antevorbitorii mei, şi în legătură cu marea frămîntare din cadrul Uniunii Scriitorilor şi din jurul acestei uniuni.
A doua problemă la care aş vrea să mă refer. Colegii mei au vorbit despre probleme de carte şi de alte lucrări. În ultimul anuar statistic se arată că la Editura de Stat în 1978 au apărut circa 85 milioane exemplare de cărţi. De asemenea, vreau să arăt că această cantitate de carte nu este suficientă în raport cu imesa sete de carte pe care noi am stîrnit-o. Deci, din acest volum de 85 de milioane de cărţi - care nu ne ajung - am dori foarte mult să asigurăm în linii mari proporţional şi cartea maghiară. Ar trebui să avem circa 7 milioane de cărţi în limba maghiară. Socotind toate publicaţiile, în aceşti ani au apărut 2 milioane de cărţi în limba maghiară. Deci, numai 1/3 din proporţia amintită, într-un sentiment restrîns de 200 titluri, din cele 3.800 de cărţi care apar în Editura de Stat. Dacă există această aproape normală discrepanţă între numărul titlurilor, cred că nu trebuie să arăt că la sortimente aceste tiraje ar trebui să fie mult mai mari, pentru ca să putem acoperi cît de cît necesarul de carte în limba maghiară. Cînd a fost ridicată problema aceasta, s-a venit cu o argumentare judicioasă a tirajului, dar în modul cum a fost reglementată cartea în limba maghiară s-a comis o eroare. Deşi în cazul romanului românesc tirajul maxim pe care îl poate aproba Consiliul Culturii reprezintă de trei ori tirajul de bază, respectiv 15.000 exemplare, în cazul romanului în limba maghiară maximum ce poate aproba Consiliul Culturii este numai tirajul de bază. Deci, mai pe şelau, Consiliul Culturii poate aproba un tiraj de 5.000 exemplare, în cazul cărţii în limba maghiară, iar în cazul cînd aveam nevoie de 5.100 exemplare trebuie să ne adresăm pentru aprobarea la Consiliul de Miniştri. De vreme ce sortimentul nostru este extrem de redus, aproape toate titlurile de la Editura Kriterion intră în categoria sortimentelor care au nevoie de apropare specială. Problema aceasta se discută de doi ani de zile, dar pînă în prezent nu a putut fi rezolvată. Faţă de cele 2 milioane de cărţi - despre care vorbeam - aceasta duce la o diminuare continuă a tirajului cărţilor în limba maghiară. La reducerea sortimentului cărţilor în limba maghiară şi în alte limbi a concurat şi faptul că o serie de instituţii care prin HCM ar fi trebuit să aibă în preocupare editarea cărţilor în limba naţionalităţilor conlocuitoare, o serie de edituri au neglijat această preocupare ori au redus-o la o prezenţă pur formală. Vă dau un singur exemplu mijlociu, pentru că altele de extremă mă jenez să le spun. În anii 1967-1968-1969 - cînd, de asemenea, nu aveam suficiente cărţi -, la Editura tineretului au apărut 65 titluri în limba maghiară. Acum la cele două edituri, Kriterion şi Albatros apar 17 şi respectiv 6 cărţi. La Editura Eminescu nu apar deloc cărţi în limba maghiară.
Vin acuma din Judeţul Covasna, unde am stat şase săptămîni. Am fost într-o serie de întreprinderi şi pentru că din nefericire oamenii mă cunosc, am fost luat la rost şi mă consideră şi pe mine vinovat de lucrul acesta. Am încercat să iau asupra mea o parte din vină, dar cu asta n-am reuşit să rezolv problema cărţii în limba maghiară.
Mă asociez la cele spuse de tov. Buzura, pentru că fenomenele acestea privind pătrunderea cărţii în zonele muncitoreşti sînt foarte puternice şi în zonele unde am umblat.
**********

Tabel nominal cu scriitorii care au solicitat sa fie primiti in audienta de tovarasul secretar Nicolae Ceausescu....
1.Maria Banus
.
.
5.Pál Bodor

_____________________
Sapienti sat.

"Trebuie să vă spun drept că reacţii la aceste manifestări în mod legic se nasc şi manifestări similare în cadrul naţionalităţilor conlocuitoare. Pentru că idolatria, exclusivismul şi exaltarea naţională care se manifestă printre cuvinte şi cîte odată în cuvinte, pot duce la idolatrie, exclusivism şi exaltarea sentimentului naţional al maghiarilor din România. Dacă ne gîndim la faptul că în acest context această exaltare poate apela la etichete textuale defensive, această chestiune, după părerea mea, este şi mai demnă de toată atenţia noastră."

Forrás:http://bit.ly/2mIbdI0

Én a 90-s évek elejére gondoltam, a NOL blogot pl. egyáltalában nem olvastam...

Már a nyolcvanas években ellenszenvesnek tartottam orrhangon búgó "egyfelől-másfelől" ál-tisztességes moralizálásait. Utóbb kibújt a szög a zsákból.

Béke poraira.

Most megnéztem, tényleg 1991. után a Népszabónál volt, de 1984-től a Magyar Nemzetben. Ennyi idő után már kopik az emlékezet, én erre az MN korszakra emlékszem jó szívvel.

http://bit.ly/2mmIvsL
Hát igen. Minden esetre 1981-ben még Bukarestben nyalta a Ceausescu ülepét. Pesten se maradt kenyér,akarom mondani ülep nélkül.

Hozzászóláshoz és a további kommentek megtekintéséhez lépjen be, vagy regisztráljon!

Bejelentkezés


Ajánljuk még a témában